Maria Callas - Caro Nome. Rigoletto de Verdi
Caro nome. O amintire cu GILDA Manuchian
In clasa a V-a a ciclului elementar, pe vremea precarei mele scolaritati, impreuna cu alte loaze, la fel de inculte si turbulente ca si mine, faceam ora de muzica cu un profesor ceva mai ciudat decat ceilati. Nu era represiv, nu ne aplica scatoalce pe ceafa, castane in crestet, si torsiuni ale urechilor... ne canta la vioara... biet Orfeu, imblanzitor de fiare. Dar in acest peisaj dezolant, mobilat cu banci de lemn scrijelite datand din vechiul regim si lozinci din cel nou ("Invatati, Invatati, Invatati!" V.I.Lenin) + tabloul cu noua stema a tarii (facuta din spice si sonde) care o inlocuise pe cea veche (cu cruci, hlamide si gheparzi), era si o fata, foarte cuminte si linistita, cam grasuta dupa standardele noastre de derbedei. Era bruneta, avea parul foarte des si foarte negru, sprancene groase si imbinate. Iarna, purta o haina de blana foarte frumoasa si o caciula cum nu mai vazusem prin magazinele comertului socialist. Era de familie buna, lua lectii de pian, era instruita si deosebita, parea ca intelege materiile predate din clipa in care ii asculta pe profesori. Profesorul de muzica, plictisit de iremediabila obtuzitate colectiva a clasei, isi punea vioara pe catedra si incingea o partida de taclale cu cei mai rasariti din clasa. O chestiona din cand in cand pe eleva cu nume exotic, punindu-i intrebari de genul:
-Gilda Manuchian, tu stii de unde vine numele tau mic?
Ipochimenii din banci au ramas nedumeriti: adica cum venea asta... de unde vine numele ei mic! Gigel, Fanel, Sandel, Ionel isi pusera si ei intrebarea in gand, chestionandu-si propriul nume mic si cautand un raspuns... care nu mai veni. Si atunci, in urechile plavanilor, au intrat cuvintele rostite cu o voce muzicala, mai timbrata si mai joasa decat a colegelor sale:
-Gilda este un personaj de opera, d-le profesor.
-Si din ce opera, ma rog? insista surprins, proful de muzica.
-Din Rigoletto de Verdi, d-le profesor.
-Si tu ai vazut opera asta?
-Da, dle profesor, am fost cu parintii la Teatrul de Opera, in sala Fantasio. De mai multe ori!
Asta ne-a dat gata, definitiv: auzi...de mai multe ori!
Din acel moment, uimirea gavrosilor aflati in contact zilnic cu acea fiinta stranie...care canta la pian si mergea la opera...de mai multe ori... a ramas intacta: zile si luni si trimestre, pana cand Gilda Manuchian si familia ei, care locuia intro casa veche, pe strada G. Enescu care se intersecta cu Str. Sabinelor inainte de a se bloca in Blv. Lenin (azi Mamaia), a disparut din clasa a V-a a Scolii nr 13 din Constanta, Republica Populara Romînia, teleportata de o forta de esenta mitopetica misterioasa, intrun oras care, mai tarziu, am aflat ca se numea Los Angeles, pe costa de vest a unei tari asezate de D-zeu la mii de km de muntele Ararat, de bancile scrijelite cu briceagul ale Scolii generale nr. 13 din Romania, aproape de rudele ei (Agopian, Tumanian, Vosganian, Acterian...) teleportate de aceeasi forta mitopoetica, care fusese prezenta si la Musa Dagh, candva... si sezuse si vazuse si plansese...Gilda Manuchian, purtata de o pala de vant auriu, cu sora ei onomastica in gand - Gilda, fiica bufonului Rigoletto - imaginata de Giuseppe Verdi, italianul care stia cate ceva despre acea forta mitopoetica cu aripi aurii, de vreme ce tot el a compus mult iubita arie a celor fara nadejde nadajduind: Va, pensiero, sull'ali dorate...
Gilda Manuchian... colega cu sprancene imbinate... e atat de mult timp de atunci...cam vreo 60 de ani... multumesc, oriunde te-ai afla...
La multi ani, caro nome!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu