PRAVALIA CU CARTI: magazinul din Constanta care vinde fericire sub forma de cafea si carti.
Am cumparat azi de la libraria din Constanta numita poetic (si voit arhaic) Pravalia cu carti, de pe strada Stefan cel Mare, o carte. Frecventez asiduu aceasta ulicioara comerciala cam de la varsta de 5 ani (ai mei tineau un magazin cu maruntisuri pe zisa strada si tot acolo se afla si prima librarie in care am intrat vreodata: se chema Libraria noastra). E vorba de o carte de Mircea Cartarescu, aparuta recent la ed.Humanitas, pe care o ochisem de mult. Se cheama Creionul de tamplarie (metafora scriitorului "meserias") si cuprinde discursuri ocazionate de primirea unor premii, povesti din copilarie, adolescenta si studentie, glume si pilde, exercitii de stil, pareri despre sine si altii, despre carti, ale sale si ale altora. E o carte scrisa cu har (“are plaivaz” cum spunea un profesor de-al nostru de la Universitate despre autorii care ii placeau). Ajuns acasa, m-am asternut pe citit.
La pagina 223, cap. Vrajitorul (din ) Oz, dau peste pasajul urmator.
Citat din Cartarescu:
“Pe scena Ateneului, Amos Oz a folosit ca piloni pentru prezentarea sa publica patru sau cinci metafore frumoase si puternice in jurul carora si-a construit discursul. Prima porneste de la faimoasa afirmatie a lui John Donne: “Orice om este o insula.”
Nu, spune Amoz Oz, singuratatea e specifica oricarui om, dar nu si
solitudinea, adica singuratatea asumata. Oamenii
nu sunt insule ci peninsule, legate de ceilalti prin limba de pamant a
umanitatii lor.”.
Frumoasa intorsatura de gand, a lui Oz sau a lui Cartarescu... numai ca...
=============================
Cartarescu lasa sa se inteleaga ca Amos Oz a citat din poetul metafizic englez (traitor in secolele XVI si XVII, in vremea Elisabetei I), pentru a-l contrazice (“Nu, spune Amos Oz, singuratea e specifica”…etc.). Numai ca poezia din care cita Oz se numea / se numeste - No man is an island. Si in ea, Donne nu spune nicaieri ca omul e o insula, ba dimpotriva, spune exact contrariul: Niciun om nu e o insula!
Ce stranii ecouri starneste azi aceasta poezie...
In primul rand, ne-am fi asteptat ca un insular sa exalte trufas conditia sa (si a concetatenilor sai): “splendida izolare” si nepasarea fata de tribulatiile "continentalilor". Dar nu: Donne sustine exact contrariul. Daca marea zmulge din pamantul Europei o bucata, intreaga Europa sufera, zice el, Europa se simte imputinata. Citite astazi, versurile lui Donne par premonitorii. Plecarea manioasa a Angliei din familia europeana ar trebui resimtita de fiecare din noi, europeni din inima continentului sau de la periferia lui, ca o mare durere, cu un mare regret...
Apoi Donne directioneaza intelesul poeziei sale spre omenirea intreaga: moartea unui singur om ne imputineaza pe toti pentru ca noi toti alcatuim acea omenire generica pe care, de cele mai multe ori, o tratam ca pe o notiune abstracta, desemnand o multime impersonala.
Si clopotele din finalul poeziei reverbereaza din nou, la fiecare noua lectura, ajungand si in paginile romanului lui E. Hemingway (For Whom The Bells Tolls)
Cand auzi clopotele de inmormantare nu intreba pentru cine bat: ele bat pentru noi toti si pentru fiecare din noi in parte, ele bat pentru tine!
John Donne, 'No Man is an Island'
No man is an island entire of
itself; every man
is a piece of the continent, a
part of the main;
if a clod be washed away by the
sea, Europe
is the less, as well as if a
promontory were, as
well as any manner of thy friends
or of thine
own were; any man's death
diminishes me,
because I am involved in mankind.
And therefore never send to know
for whom
the bell tolls; it tolls for thee.
(J.Donne, Meditation XVII, Devotions
upon Emergent Occasions)
Traducere aproximativa:
Nici un om nu-i un ostrov stingher, de sine stătător.
Fiecare om este o frantura din continent, o parte a intregului;
Dacă marea cu valurile ei îi smulge un bulgăre de huma,
Europa ramane împuţinata, la fel ca in cazul unui promontoriu
sau al un petec de mosie – al sotilor
tai sau a ta.
Moartea oricarui om ma face sa mă simt mai sărac şi mai singur,
pentru că faptura mea e o parte a omenirii.
Si de aceea nu trimite pe nimeni
să întrebe pentru cine bat clopotele –
ele bat pentru tine.
Mi-am notat pasajul in caietul meu de insemnari lenese (cam una pe saptamana) si pentru ca nici eu nu sunt o insula si sunt legat de putinii prieteni pe care ii mai am "de o limba de pamant", ti-o trimit si tie.
==============================================================
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu