"Moda e trecatoare, stilul e etern."
(Coco Chanel)
Biografie
S-a născut în data de 4 august 1927, la București, în familia lui Gheorghe Nanu, absolvent de Drept, fost consilier-auditor la Curtea de Conturi, iar mama a fost licențiată în litere. A fost căsătorită cu dr. Rareș Popp, cu care are o fiică, Unda Popp, în prezent profesor universitar și director al Departamentului Modă-Design Vestimentar, Facultatea de Arte Decorative și Design din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Adina Nanu a decedat pe 23 martie 2021.
ADINA NANU a fost unul dintre colaboratorii fundaţie Calea Victoriei, unde a susţinut conferinţe despre istoria costumului, pălării, moda în La Belle Epoque şi prelegeri alături de G. Filitti. A organizat în 2011, alături de echipa FCV, o expoziţie de costume din interbelic precum şi costume populare vechi, la Cercul Militar Naţional, în cadrul festivalului Luna Bucureştilor.
A predat peste 50 de ani cursuri de Istoria Artelor, Istoria Stilurilor si a Costumului la Universitatea Nationala de Arte si Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica, din Bucuresti.
A publicat peste 30 de volume despre arta, din care ultimele sint Arta pe om (Editura Compania, 2001), si Vezi? Comunicarea prin imagine (Editura Vizual, 2002).
=========================================================================
https://www.forbes.ro/povestile-unei-doamne-de-bonton-adina-nanu-88875
https://www.codenoir-style.com/2011/02/adina-nanu-dantelele-reginelor/
==========================================================================
In vizita la Muzeul Costumului, cu Adina Nanu
Va invitam in 16 mai, de la 17:00-20:00, sa descoperiti spectaculoasa colectie de costume a Adinei Nanu, gazduita de Universitatea Artifex, eveniment derulat in cadrul Festivalului Luna Bucurestilor.
Colectia de costume a Adinei Nanu cuprinde citeva sute de costume, care au apartinut familiei sale sau prietenilor donatori, de la obiecte de vestimentatie, accesorii, obiecte decorative sau din budoarul doamnelor din Belle Epoque, rochii de zi si de seara, palarii, costume masculine din interbelic si pina la costume din perioada hippie sau punk.
In cadrul vizitei veti beneficia de prezentarea colectiei si povestile costumelor facuta de doamna Adina Nanu, in compania istoricului si bunei ei prietene doamna Georgeta Filitti, un adevarat dialog intre doua doamne erudite si foarte simpatice, pasionate de istorie, arta conversatiei si frumos.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Expozitie de costume Adina Nanu: "MODA in interbelic"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu