Umberto Eco / De ce iubesc ceața
În ceaţă se merge încet, trebuie
să cunoşti semnele pentru a nu te pierde, dar întotdeauna se ajunge undeva.
Ceaţa este fidelă şi te răsplăteşte mereu; cine o cunoaşte, o iubeşte. A merge
prin ceaţă este mai frumos decât a merge prin zăpadă, strivind-o sub picioare,
pentru că ceaţa nu te bucură doar prin josul, ci şi prin înaltul ei; nu o
murdăreşti, nu o distrugi, alunecă afectuoasă în jurul tău şi se recompune în
urma trecerii tale, îţi umple plămânii ca un tutun de bună calitate, are
un parfum tare şi sănătos, îţi mângîie obrajii, se furişează între guler şi
bărbie, înțepându-ți pielea gâtului, te face să întrezărești de departe fantasme
care se topesc atunci când te apropii, sau vezi răsărindu-ți înfață figuri
reale, poate, care se mișcă și dispar în neant. Din nefericire, a fost nevoie
de războaie și de obscuritate pentru ca ceața să dea tot ce are mai bun din ea,
dar nu le poţi avea niciodată pe toate. În ceață ești la adăpost de lumea
externă, ești tu cu tine și cu propriul interior.
Nebulat ergo cogito
Ceata /
Impresie: ceata
la lueur de l’espoir
une silhouette obstinée
la brume se dissipe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu