culori, nuante, sensibilitati

Constanța – Mormântul pictat de la Zorile

Unul dintre cele mai frumoase obiective istorice ale bătrânului Tomis zace în uitare în zona falezei Zorile, umbrit de agitația învecinatei străzi Mircea cel Bătrân sau de vânzoleala restaurantelor din apropiere. Închis vizitelor turistice și condamnat la degradare din lipsă de fonduri, Cavoul Hypogeu (hipo – geo = sub pământ) sau Mormântul Pictat, cum i se mai spune, rămâne una dintre comorile orașului nostru milenar.

Descoperit în anul 1988, cavoul datează din epoca romano-bizantină, existând dovezi că a funcționat în secolele IV și V. În momentul în care arheologii au intrat pentru prima oară în mormânt au fost descoperite patru sicrie de lemn, cu inventar sărac, dar ulterior s-a stabilit că de-a lungul timpului aici au fost depuse cel puțin șase persoane.

Interesant este că decedații fuseseră înmormântați cu capul spre vest și cu mâinile întinse pe lângă corp, și nu pe piept, așa cum este tradiția creștină în prezent. Are doar aproape 3 metri lungime, 2,30 lățime și 2 metri înălțime dar este îndeajuns, întrucât valoarea sa este dată în primul rând de comorile de pe pereții de cărămidă. Banchetul funerar în care alături de alți meseni sunt reprezentați central doi dintre defuncți (probabil soț și soție) se află sus pe peretele din față, în timp ce imediat lângă ușa de la intrare, deasupra capetelor „intrușilor” pot fi admirați patru porumbei aplecați deasupra unui vas plin probabil cu apă.

De altfel, toți pereții au fost pictați cu motive creștine (dar și păgâne) zoomorfe și fitomorfe. Simbolurile paleo-creștine abundă, iepurele ce mănâncă struguri, potârnichile, păunii artistic realizați fiind elemente folosite în arta paleo-creștină, influențată și de elemente păgâne. Un monument extraordinar, Cavoul Hipogeu merită să fie reabilitat și pus în circuitul turistic, pentru a fi admirat de o lume întreagă…

=============================================================

UN SARCOFAG DESCOPERIT ÎN COM. OSTROV, JUD. CONSTANȚA

Muzeul de arheologie Constanta.

Sarcofag cu simboluri a unui magistrat din Tomis (marmura, sec II e.n.).

Anii '70. Necirculata.

Sarcofagul cu simboluri de la Constanța…descoperit în anul 1931

Tomis - Constanta

Orasul a fost intemeiat in secolul al VI-lea inainte de Hristos, sub denumirea de Tomis, de catre colonisti greci din Milet, care au infiintat aici un important emporion (factorie comerciala). Intemeierea cetatii si denumirea sa au fost asociate adeseori cu legenda lui Iason si a Argonautilor, eroi ai antichitatii elene ce ar fi calatorit din Grecia pana in Colhida (litoralul Georgiei de azi) in cautarea lanii de aur. La intoarcere, ei ar fi debarcat in locul in care, mai tarziu, a fost fondata cetatea. in timpul dominatiei romane, Tomis a devenit o adevarata metropola a Pontului stang, orasul fiind imbodobit cu numeroase statui, temple si monumente de arhitectura. Dupa ce Constantinopolul a devenit capitala Imperiului Roman de Rasarit, cetatea a fost reconstruita de imparatul Constantin cel Mare, care i-a schimbat denumirea in Constantiana (de la care deriva actuala denumire a orasului), in cinstea surorii sale. Odata cu pierderea stapanirii orasului de catre Imperiul Bizantin, cetatea a decazut total, devenind un simplu satuc al carui port era mai important decat localitatea insesi, singurele vestigii ale continuitatii existentei sale fiind mentionarea sa in hartile maritime ale negustorilor italieni si construirea, in secolul al XIII-lea, a Farului Genovez. Ocupatia turca instalata in perioada 1393-1420 a dus la decaderea totala a asezarii pana la mijlocul secolului al XIX-lea, cand, odata cu construirea, sub stapanire turceasca si investitii engleze, a caii ferate Cernavoda-Kustenge (denumirea turceasca a localitatii), localitatea a cunoscut un usor reviriment. Adevarata renastere a localitatii a avut loc dupa alipirea Dobrogei la Romania (1878), cand portul Constanta a devenit un important punct de export a produselor principatelor romane catre Turcia si tarile europene.

Asezata cam la mijlocul tarmului de vest al Marii Negre, Constanta, anticul Tomis, si-a afirmat menirea de port maritim si puls viu de viata romaneasca in aceasta parte a Europei, dincolo de vicisitudinile istorice atat de numeroase. Vechimea acestei asezari si atributiile sale specifice, marcate puternic prin vremi, cu toate incecarile dramatice prin care a trecut, ii confera o aura distincta in istoria oraselor tarii. In 1991, Constanta era sarbatorita pentru vechimea si permanenta ei, iar pe medalioanele emise cu acest prilej se putea citi : TOMIS, 2500 vita - 2250 attestatio. Metropola a Pontului stang in antichitate, Tomis - Constanta se va afirma de-a lungul secolelor, in indisolubila legatura cu istoria romanilor, cu interesele lor comerciale si spirituale, ca o placa turnata si ca o punte de confluenta a civilizatiilor, nod important de comunicare intre Orient si Occident. Cele mai vechi urme de vietuire umana, din indelunga perioada a pietrei cioplite,paleoliticul , au fost descoperite in nordul orasului, la Mamaia- Sat si la Peninsula. In urma cu multe mii de ani, intr-un spatiu geografic bogat in resurse, viata oamenilor primitivi s-a putut dezvolta gratie ocupatiilor lor preponderente, vanatoarea si pescuitul. S-a facut trecerea de la uneltele de piatra cioplite la cele slefuite, superioare ca eficienta si varietate, atestate mai ales in arealul cuturii neolitice Hamangia (4200 - 37000 a. Chr.). Perioada eneolitica transpare prin obiecte caracteristice culturii Gumelnita , descoperite pe malul lacului Tabacariei (langa actualul cartier Tomis IV) si pe malul lacului Siutghiol. Scheletele umane, cu "ocru rosu", descoperite la Anadolchioi, se inscriu marilor restructurari etnice, indo-europenizante, care face trecerea decisiva la uneltele din metal : arama, bronzul, fierul. Intre 2400 - 1200 a. Chr., intr-un larg spatiu, din Carpati pana in Balcani, se formeaza marea etnie a tracilor, a caror ramura nordica, cea mai numeroasa si mai viguroasa, o reprezentau geto-dacii. Un depozit compus din 38 obiecte din bronz, de uz agricol, descoperit in urma unei excavatii in zona industriala a Constantei, este databil in ultima parte a epocii bronzului si prima parte a epocii fierului, Hallstatt. Trecerea la agricultura, ca ocupatie preponderenta, implica viata sedentara, aparitia si dezvoltarea unor asezari stabile, inclusiv a unui nivel superior de organizare socio- economica. In secolele VII - Vi a. Chr., traco-getii de pe litoralul vest-pontic sunt purtatorii unei culturi proprii, cu indeletniciri apte sa-i faca parteneri in relatiile cu corabierii si negustorii eleni. Acestia, dornici de castiguri si in cautare de locuri manoase, intra in contact cu aristocratia autohtona care se arata receptiva la schimburile comerciale. Dupa tatonari si contacte benefice cu populatia locala, negustorii eleni intemeiaza cunoscutele apoikiai (colonii) la Histria, in anul celei de-a XXXI -a Olimpiade (657 a. Chr.). La Callatis (Mangalia de azi), in secolul VI, la Tomis (sec.VI) si in alte puncte litorale favorabile lor. Cercetarile arheologice au dovedit preexistenta unor asezari traco-gete in perimetrul Histriei, existenta anterioara la Callatis a unei asezari getice, cunoscuta de Plinius cel Batran cu numele de Acervatis sau Acerbatis . La Tomis, sapaturile arheologice dintre anii 1971 - 1974 au surprins prezenta locuintelor de tip bordei sau semibordei legate de fazele de inceput ale asezarii si care pot fi atribuite atat getilor bastinasi cat si grecilor nou-veniti. Astfel de locuinte le intalnim atat in mediul colonial de la Histria, Berezan, Olbia, Pantikapaion, cat si in teritoriu, la Tariverde, Sarinasuf si in zona Bugului inferior.

Descoperirile de la Tomis s-au facut in zona de la parcul Catedralei, deci in imediata apropiere a vadului maritim si comercial. Alte descoperiri din zona peninsulara - intre care citam un numar mare de varfuri de sageti de bronz cu valoare premonetara si ambalaje amforice de Chios si Lesbos - sustin ideea infiintarii aici de catre primii colonisti veniti din Milet a unui important emporion sau factori comerciali. Daca Histria si Callatisul au avut o evolutie relativ rapida, Tomis va evolua mai incet. Documentele din secolele VI-IV a. Chr. nu mentioneaza Tomisul, asa ca eventuala sa includere in Liga deliana (468 a. Chr.) nu ne este atestata. Nu stim ce a determinat aceasta dezvoltare inceata, in schimb nu putem aprecia cauzele afirmarii sale in plan economic si cultural in epoca elenistica, atunci cand orasul dobandeste tot mai mult aspectele unei adevarate polis . In timp ce Histria dadea semne de criza (i se impotmoleau golful si portul), Tomisul constituia un vad maritim mai sigur, mai propice, Pe de alta parte, puterea economica a sa se vedea a fi mult mai larga, de vreme ce nu se intemeia doar pe satele din teritoriul sau rural (chora), cum erau, de exemplu, cel de la Tariverde pentru Histria sau cel de la Albesti pentru Callatis. La Dunare se ridicase Axiopolis (Cernavoda), de unde se trimiteau la Tomis, bogatiile cerealiere, animaliere etc. din Campia Romana a daco-geilor. Un eveniment din anul 260 a. Chr., relatat de istoricul Memnon din Heracleea Pontica , atesta importanta Tomisului, disputat pe de-o parte de Histria si Callatis, coalizate, pe de alta de Bizant, vestitul oras de pe tarmul Hellespontului, caree tinea sa-si afirme si aici hegemonia. Sau, cum spunea Memnon insusi, bizantinii au pornit un razboi ,,impotriva callatienilor - acestia erau colonisti ai heracleenilor - si totodata impotriva histrienilor", avand sa faca din Tomis un monopol al lor ( Fontes Historiae Romaniae , I, 511). Se pare ca acest conflict a fost benefic Tomisului, asigurand deschiderea necesara spre activitati portuare autohtone si de anvergura. Intr-adevar, toate datele converg sa arate o evolutie evidenta in multiple aspecte. Tomisul stabileste numeroase legaturi comerciale cu centre importante - iar mentionarea lor, bazata pe dovezi arheologice, apare deosebit de elocventa : Messambria, Apollonia, Bizant, Atena, Sinope, Thasos, Rhodos, Cos, Cnidos, Olbia, Chersonesos etc. Baza de aprovizionare pentru efectuarea acestui comert pe scara larga este extinsa de la relatiile bune cu aristocratia locala din propriu sau teritoriu, la contacte fructuoase cu capeteniile si negustorii din nordul Dunarii. Pe de alta parte, pe drumul Tomis - Axiopolis si, de aici, in interiorul Daciei, patrund marfurile grecesti. Toate acestea aduc cetatii castiguri insemnate, de vreme ce constatam, in perimetrul sau, in aceasta epoca, numeroase constructii publice si particulare, apeducte, strazi amenajate, etc. Dovada a prosperitatii Tomisului este si faptul ca orasul va batee moneda proprie. Desi getii coexista cu grecii, in bune si utile raporturi, Tomisul imita traditionala polis elena, organele deliberative fiind sfatul si adunarea poporului ( boule kai demos ) ; treburile curente erau urmarite de functionari cu atributii curente : arhontii, agoranomii, strategii, oikonomii etc. Ca si la Histria, Apollon era divinitatea protectoare. Alaturi de acesta, erau venerati Poseidon, Hermes, Dioscurii, Demetra, Dionysos s.a.

S ub impactul credintelor traco-getice se constata interferente si fuziuni, care constituie adesea esenta unor divinitati ca Marele Zeu de la Histria, Derzelas al tracilor, cu multiple atribute in zona, sau Cavalerul Trac . Atat cat ne-au permis cercetarile arheologice, in spatiile unde s-au efectuat, unele elemente atesta pentru aceasta epoca la Tomis existenta unor institutii de cultura sau de invatamant. Expansiunea romana in Peninsula Balcanica, finalizata cu transformarea in provincii a Greciei si Macedoniei, va pune cetatile de pe tarmul vestic al Pontului Euxin (Marea Neagra) in fata unui pericol major. Cu toata opozitia inversunata a lui Mitridates al VI-lea , regele Pontului, in fruntea unei coalitii antiromane, in timpul celei de-a treia confruntari, intre anii 72/ 71 a. Chr., guvernatoul Macedoniei, Marcus Terentuis Verro Lucullus , realizeaza o expeditie pe tarmul vest-pontic, stabilind aici garnizoane romane. Este posibil ca, dupa exemplul Callatidei care incheie cu romanii un tratat (cunoscutul foedus callatian ) si celelalte orase, inclusiv Tomisul, sa fi stabilit aceasta forma de alianta cu Roma. Impozitele grele, obligatiile de intretinere a garnizoanelor, vexatiunile si probabil un anume control asupra tranzactiilor comerciale determina insa grecii din cetatile vest-pontice sa se rascoale. Ei se vor alia cu getii din intinsul provinciei si cu bastarnii. In 62/ 61 a. Chr., rasculatii infrunta pe romani sub zidurile sub zidurile Histriei. Aici, proconsulul Macedoniei, C. Antonius Hybrida , cunoaste poate cea mai rusinoasa infrangere suferita candva de un general roman. Referindu-se la amploarea si darzenia fortelor antiromane, Vasile Parvan se intreab, cu buna stiinta, daca nu cumva cel care a comandat coalitia anitromana si l-a invins pe Hybrida, nu va fi fost insusi marele rege Burebista , in cadrul actiunilor sale hotarate de constituire si largire a statului geto-dac. Fapt cert este ca, la scurt timp dupa aceasta batalie, intre anii 55 - 44 a. Chr., Burebista reuseste sa integreze statul sau in toate cetatile vest-pontice, de la Olbia in nord (la gurile Bugului), pana la Apollonia (Sozopol) in sud (in Bulgaria). Dar disparitia lui Burebista, ucis in urma unei conjuratii in 44 a. Chr., duce la faramitarea statului sau, chiar daca nucleul cu capitala la Sarmizegetusa se va mentine. Curand, ofensiva romana in Ripa Traciae (nume dat Dobrogei) este reluata. O invazie a dacilor si bastarnilor in sudul Dunarii este respinsa de proconsulul Macedoniei, Marcus Licinius Crassus , in 29/ 28 a.Chr. Aplicand dictonul "divide et impera", Crassus cooperarea basileului geto-dac Roles , din sud-vestul Dobrogei. Cu ajutorul acestui socius et amicus populi Romani , Crassus va invinge alte doua capetenii locale, pe Dapyx , care stapanea centrul provinciei, si pe Zyraxes , din nordul ei. In ultimii zece ani ai domniei lui Augustus (27 a. Chr.- 14 d. Chr.), Dobrogea va intra sub supravegherea militara a Imperiului Roman. Micra Skytia , cum se numea Dobrogea atunci, se va afla, timp de sapte secole, sub dominatie romana.

Publius Ovidius Naso , renegat la Tomis din ordinul imparatului Augustus. Chiar daca pretextul renegarii sale fusese poezia erotica, sau, o anume parte a ei, considerata licentioasa, cantaretul gingaselor iubiri era constient ca o greseala si tradarea unui prieten il sortisera surghiunului la marginea nordica a Imperiului. Departe de Cetatea Eterna , intr-o zona care-i apare aspra, rece, plina de pericole. Ovidiu isi scrie elegiie ca pe niste scrieri de iertare. Cu tot scenariul ingrosat, sumbru, al acestor lamentatii, el nu obtine indurareea scontata, adevarata cauza a relegarii sale fiind Livia, sotia lui Augustus, si fiul acesteia, viitorul imparat Tiberius . Fiu al Sulmonei, Ovidiu isi va afla la Tomis a doua patrie. Cel care se bucurase de fastul Romei si de meritate onoruri traieste intre zidurile stramte ale cetatii vest-pontice ultimii sai ani de viata, intre 9 - 17p. Chr. alaturi de greci si de geti, care adesea il vor sprijini si-l vor aprecia. Cetatenii orasului il vor alege agonothet , presedinte al jocurilor in cinstea zeilor, apreciind insusirile sale alese, talentul, cultura sa. In scrierile din exil, se referea adesea la getii din provincie, care ataca cetatile Troesmis (Iglita) si Aegyssua (Tulcea), ca si la getii din cetate, care primesc cu satisfactie versurile scrise de poet in limba lor; mentioneaza is alte neamuri, pe bessi, pe ,,iazigii cei aprigi", aminteste de "lancile sarmatice", de "arcul scitic" etc. Daca getii si aliatii lor sunt un pericol prin incursiunile repetate, nu acelasi este comportamentul celor din cetate. Intr-o scrisoare, Ovidiu afirma clar preponderenta getilor in oras :

"Vrei sa afli, poate, si cine-s tomitanii

Si ce fel de moravuri se vad in jurul meu?

Cu getii in amestec sunt grecii de pe-aice

Dar getii cei razboinici ii covarsesc pe greci.

Calari pe cai puzderii, sarmatii si cu getii

Tot misuna pe drumuri : cand vin, cand iar se-ntorc!"

( Tristia, V, 7, v.9 - 14)

In alte versuri aflam portretul autohtonilor din imprejurimile cetatii, obligati sa stea cu o mana pe coarnele plugului si cu cealalta pe arme, sau care, imbracati in cojoace mitoase, rontaiau vinul inghetat. Iata si fragmentul in care getii il aclamau in cetate pe gingasul poet care le citeste un poem in limba lor :

"Poate, prin fata-i schimbata de-acum, muza mea se tradeaza

si, cu atat greseli, o recunosti ca e ea.

Nu te mira, citind-o, ca versul mi-e plin de cusururi,

pentru ca eu, intre timp, getic poet am fost

Si le-am placut, felicita-ma deci, ca astfel inceput-am

nume sa port de poet printre hirsutii mei geti"

Dupa ce, dar, intregul poem scris in limba straina l-am terminat de citit pana la ultimul vers,

Capul si tolbele pline ei toti si-au miscat si un lung murmur din gura au scos getii cuprinsi de avant."

( Poetica, IV, 13-18, 33-36 ).

Ovidiu ramane in constiinta noastra un simbol etern al spiritualitatii latine in aceasta parte a lumii. Mormantul sau a ramas o taina, iar sarcofagul sau piatra sau urna sa funerara asteapta lumina descoperirii. Investigatii s-au facut si se vor face, dar suprapunerea orasului modern celui antic nu permite lucrari ample. Sunt si doua indicii, in izvoare literare tarzii, din epoca Renasteerii : unul, dupa care tomitanii l-ar fi inmormantat pe poet la poarta cetatii - ante oppidi portam . Celalalt il aflam in Viata lui Dante de Giovanni Boccacio :" Mormantul lui Ovidiu se afla pe o insula din Pont"

Urmand sirul cursului nostru istoric, trebuie sa aratam ca pe litoralul vest-pontic, in cetati, ca si in mediul rural, viata romana patrunde impetuos, colonistii, veteranii, negustorii, toti cei veniti din diferite parti ale Imperiului se amesteca cu bastinasii traco-geto-daci. Tomisul intra sub incidenta unor masuri administrative ce culmineaza, in 86 p. Chr., cu infiintarea provinciei Moesia Infeior (corespunzand, in linii mari, actualei Dobroge). Dupa cucerirea Daciei de catrre legiunile lui Traian , intre anii 101-102 si 105-106 p. Chr.), procesul romanizarii se intensifica si in nordul Dunarii. In orasele vest-pontice constatam un puternic reviriment economic, urban, cultural, religios. Pozitia proeminenta a Tomisului in cadrul provinciei Moesia Inferior se consolideaza. Sub Hadrian (117-137), orasul capata statut de cetate libera, iar sub Antoninus Pius (138-161) apare in documente si pe emisiunile monetare ca Metropola Pontului Stang . Acea pax Romana a Antoninilor aduce orasului prosperitatea meritata. Fragmentele arhitectonice descoperite azi atesta cu elocventa marile constructii din epoca : se inalta edificii publice si particulare, se dezvolta atelieree mestesugaresti (sticla, ceramica, marmura), se sapa in pamant si calcar apeducte subterane pentru a asigura locuitorilor apa potabila. Negustorii si armatorii tomitani sunt in plina activitate. Izvoarele istorice etaleaza un mare numar de orase-porturi care asigura Tomisului intense relatii comerciale ; Byzantion, Alexandria, Cyzic, Palmira, Smirna, Athena, Ancyra s.a. Negustorii si armatorii din alte porturi isi deschid aici reprezentante, cum este cea, cunoscuta, din Alexandria Egiptului. Semne sigure ale prosperitatii tomitane, artele si cultele cunosc o deosebita afirmare. In arta sculpturii se produce mult si frumos : statui, basoreliefuri,ornamente arhitecturale, statuete de terracota, toate intr-o interpretare care asimileaza si fondul autohton. Marmura este adusa de corabii si lucrata in ateliere (ca cel de la "Serpentina", pe malul portului, descoperit in 1958). Capiteluri, frize cu ornamente, stele funerare, acea statuie a "Cetateanului din Tomis" transmit sentimentele alese ale tomitanilor, dragostea lor pentru frumos si ideea dainuirii. Din acest timp provin cele 24 de statui si basoreliefuri descoperite intr-un depozit in 1962, sub terasamentul fostei gari feroviare. De o mare frumusete si de o valoare inestimabila (documentara, artistica, ideatica) ele constituie tot atatea embleme de civilzatie antica, tot atatea blazoane ale vechimii Constantei. Oaspeti romani si straini, veniti din toata lumea, admira azi, la parterul Muzeului de istorie nationala si arheologie din Piata Ovidiu, portretul-bust, in marmura alba, al zeitei Isis (sau al unei preotese a acesteia?), Fortuna cu Pontos (zei protectori ai cetatii), reprezentarea unica, in marmura cenusie a Sarpelui Glykon (divinitate benefica, cu conotatii nu doar orientale, ci si autohtone), Aedicula cu dubla imagine a zeitei Nemesis (divinitate a ordinii si echilibrului universal), cateva ilustrari ale Cavalerului trac , pe zeul medicinei Asklepios etc. Din aceeasi epoca in care erau manifestate la Tomis aceste cultee, este si o dedicatie in piatra catre imparateasa Iulia Mameea , pusa de "sfatul si poporul preastralucitei metropole si capitala a Pontului Stang". In cetate, ca si in intreaga provincie, de o larga raspandire se bucura divinitatile clasice, Jupiter, Minerva, Apollo, Bacchus , cel mai de seama erou din mitologia anticei Elade, Hercule ; zeitatile traco-gete sunt asimilate cu cele greco-romane : Sabazios cu Dionysos, Kottito si Bendis cu Artemis-Diana ; insusi Cavalerul Trac dobandeste noi denumiri, ca Hero-Domnus sau Invictus .

Pacea romana va fi tulburata, insa, de atacurile costobocilor (in 170 p. Chr.) si, la mijlocul secolului urmator, de incursiunile razboinice ale getilor, in alianta cu carpii, cum aflam in Zosimos (Istoria contemporana, I, 42) .Dupa anul 270 al erei crestine, se fac eforturi pentru refacerea zidului de aparare. In viata orasului se constata o noua epoca de revigorare, declansata inca in timpul lui Diocletian (284-305), cand Tomisul devine resedinta provinciei romane Scythia Minor , si intensificata mai cu seama in vremea lui Constantin cel Mare (306-337) si a urmasilor acestuia. Din anul 330, cand Constantin cel Mare muta capitala Imperiului roman pe malurile Hellespontului, facand din vechiul Bizantion o ilustra capitala romano-bizantina Constantinopolis ; o puternica influenta benefica va reverbera asupra cetatilor vest-pontice si, desigur, asupra Tomisului. Acesta, ca de altfel intreaga provincie careia ii este resedinta, va fi sub protectia directa a Imperiului, ca baza strategica si de aprovizionare, ca un segment important al dominatiei constantinopoliene. Ca o consecinta a bunelor relatii cu noua capitala, Tomisul va cunoaste o dezvoltare impetuoasa; in toate planurile : portuar-comercial, urbanistic, cultural. Vestgiile arheologice sunt graitoare: monede, inscriptii, ceramica, fragmente arhitecturale, piese de sculptura, unelte variate, ancore etc. Activitatea intensa de aici, ca port si oras cultural, este scoasa in evidenta, cu deosebire, de marile edificii si amenajari ce apartin acestei epoci. Avem in vedere, in primul rand, Edificiul roman cu mozaic , constructie impunatoare, ce a servit, deopotriva, ca gara maritima si club al armatorilor si negustorilor, de la finele sec. III la inceputul secolului al VII-lea. Descoperit in 1959, vastul complex, construit in trei terase suprapuse, a fost cercetat cu atentia cuvenita si protejat intr-o constructie muzeala. Chiar daca nu ne-a ramas decat o parte din zidurile si arcadele romane ale constructiei, din obiectele aflate in magaziile sale, ori din pardoseala din mozaic policrom (700 m 2 din 2000 m 2 cati vor fi fost initial), vizitatorii au prilejul de a admira nemijlocit un edificiu unic in aceasta parte a Europei, in maretia si autenticul aspectelor si detaliilor sale. In epoca romano-bizantina, autoritatile orasului, armatorii, negustorii se intalneau in sala fastuoasa a terasei superioare a edificiului, care avea 100 m lungime si 20 m latime; aici se incheiau tranzactii banoase, aveau loc festine etc. Pavimentul mozaicat, cu motive geometrice si florale, inscrise in patrate si cercuri, dispuse in jurul unui camp central, separate prin registre si benzi (vrejuri de iedera, unde etrusce, motivul clasic pelta , specific roman), impune prin varietate, eleganta si gust artistic. Tehnica este, desigur, cea clasica, numita opus vermiculatum , dar simbolistica motivelor si registrelor care se repeta aleatoric cu includerea altor elemente (funii impletite, solzi de peste, cate un kantharos , arme, ba chiar si un porumbel sorbind apa dintr-o frunza) merita, in continuare, a fi aprofundata. A doua terasa a edificiului, la 9 m dedesubt, formata din 11 incaperi-depozite, cat si cea de-a treia terasa, la 4 m sub nivelul acesteia, cu alte incaperi boltite, atesta deopotriva functionalitatea comercial-portuara a edificiului, inclusiv prin obiectele descoperite (amfore cu uleiuri, vin, fier, ceara, rasini etc)? Din aceeasi epoca dateaza Termele , la sud de Edificiul roman, spre intrarea principala in portul de astazi. Sapaturile arheologice au dus la degajarea in intregime a unei sali incapatoare, o adevarata baie publica, pardosita cu blocuri de marmura, sub care, printr-un hypocaustum , veneau aburii calzi? Ceva mai recenta, descoperirea Mormantului pictat , langa restaurantul "Zorile", la inceputul strazii Stefan cel Mare, pe locul unei necropole din sec.IV, ne-a pus in fata unei constructii funerare de o valoare documentara si artistica de exceptie. Este vorba de un cavou cu planul dreptunghiular de 2,80 m lungime, 2,30 m latime si 2 m inaltime, pe peretii caruia sunt zugravitee fresce vegetale si animaliere care prefateaza o scena tipica de initiere : in jurul unei mese rotunde pe care sunt asezate diferite obiecte, sunt cinci tineri, unii ridicand paharele, altii cu mainile intinse catre obiectele de pe masa; langa ei, doi servitori ii imbie cu amfore, poate cu vin. Scena are evident un aer meditativ, ca si cum tinerii ar reflecta discutand pe o tema adanca, filozofica sau religioasa. Semnificatia obiectelor de pe masa lasa inca un loc liber aprecierilor. Reprezentarile animaliere (potarnichi, porumbei, iepuri, pauni) si motivele vegetale care le insotesc subliniaza o vietuire paradisiaca. In ansamblu, intreaga configuratie cromatica a mormantului-hypogeu de la Tomis denota maiestrie si subtilitate artistica? Mormantul pictat apartine perioadei de trecere de la paganism la crestinism. In ciuda masurilor de protectie luate de autoritati, cultele pagane traditionale palesc, iar monoteismul crestin castiga tot mai multi adepti in tot Imperiul, inclusiv in orasele vest-pontice. Istoria Bisericii Ortodoxe Romane consemneaza misionarismul Sfantului Apostol Andrei la sciti si printrre stramosii nostri. Raspandirea crestinismului in Imperiu determina pe Constantin cel Mare sa dea cunoscutul Edict de la Milano, din anul 313, care valida libera exercitare a credintei in Iisus. In Scitia Mica, locuitorii adopta crestinismul ca pe o religie de mantuire si inalta lacasuri de inchinaciune. Se cunosc numele unor martiri la Axiopolis (Cernavoda), Durostorum (Silistra), in alte parti care au patimit in timpul persecutiilor. Osemintele celor sacrificati pentru convingerile lor crestine, descoperite in basilicile Tomisului, se adauga acestor dovezi. Aici, cercetarile arheologice au scos la lumina sase basilici, intre care doua apar in sud-vestul anticei cetati, unde formau un episcopium , resedinta intai statatorilor eparhiei de aici. Dintre episcopi, amintim, mai intai, pe Evangelicus, Titus (sau Philus) si Marcu , apoi pe cei afirmati categoric in izvoare, ca : Betranion (Vetranion) care, in conflict cu imparatul Valens, in anul 369, apara acerb ortodoxismul; Cherontius (sau Terentius), atestat in anul 381 la Sinodul II ecumenic, marele carturar Theotimus I , apoi pe Timotei , prezent la Sinodul de la Efes din anul 431, Ioan, Alexandru mentionati in opozitie cu nestorianismul. Le urmeaza Theotimus II , amintit in 458, om de mare cultura latina si aparator al ortodoxismului, Paternus , care in 519, semneaza in actele ecleziastice de la Constantinopol cu titlul "Episcopus provinciae Acythiae metropolitanus ", aparand deci in ipostaza superioara de mitropolit (numele sau apare, de asemenea, pe un talger de argint aurit, descoperit in 1912 la Malaia Perescepina, in Ucraina, si aflat acum la Muzeul Ermitaj din Sank-Petersburg; in fine, ultimul episcop cunoscut din sec.VI este Valentinian (550-580) , in corespondenta cu Papa Virgilius, semnand "episcopus de Tomis,provinciae Scythiae". Mai mentionam, fie si in treacat, pe acei carturari si scriitori in latina orientala originari din Scitia Mica, care s-au afirmat in cultura europeana, un Auxentius de Durostorum, Ioan Maxentiu, Ioan Cassian sau Dionysius Exiguus . Nascut in teritoriul rural al Tomisului, Ioan Cassian (cca.360-430) a fost un neobosit calator si propagator al monahismului. Un alt calugar originar din aceasta parte a Europei, Dionysius Exiguus (Dionisie cel Smerit), a trait in sec.VI, fiind monah la Roma aproape o jumatate de secol, facandu-se cunoscut prin eruditia sa, omenirea datorandu-I calculul erei crestine.

Viata infloritoare a Tomisului va fi insa grav si mereu perturbata de navalirile hunilor, avarilor, protobulgarilor, slavilor (anti si sclavini) etc., carora ostirile Imperiului abia daca le mai pot face fata. Atacurile slavilor, cutrigurilor si avarilor, din anul 585, sunt urmate de patrunderile, pe uscat si pe apa. Incercarile, uneori victorioase, ale imparatului Mauriciu Tiberiu (582-602) de a pune stavila valurilor de atacatori, nu rezolva starea de pericitate. Alte valuri migratoare se adauga celor anterioare, astfel ca, in 679, bulgarii veniti la Gurile Dunarii de pe Volga infrang ostile lui Constantin IV Pogonatul (668-685) si, sub conducatorul lor, Asparuch sau Isperich , intemeiaza un stat in Bulgaria de azi, cu capitala la Pliska . Tomisul va depasi totusi aceasta ruptura, continuand sa fie resedinta themei Scytia Mica si loc de escala pentru corabiile bizantine. Stirile literare dispar pentru o vreme, iar marturiile arheologice ne arata un oras redus ca importanta. Abia Constantin Porphirogenetul (913-920 si 944-959), in lucrarea De Thematibus (p. 47,58-60), mentioneaza, in thema Scytia Mica, intre orase, Tomisul, cand se refera la situatii istorice mai vechi, iar cand se refera la situatii apropiate epocii sale, de aceleiasi cetati numele Constantia . Aceasta metamorfoza de la Tomis la Constantia (Constanta) apare si la cronicarul Ioan Skylites , cand se refera la solii care vin de la Constantia si alte orase vest-pontice la imparatul Ioan Tsimiskes (969-976). Sub acest energic imparat care desfiinteaza Bulgaria de rasarit si alunga pe rusii kieveni, Dobrogea intra in noua thema Paristrion sau Paradunavon si, desi Constanteia sau Constantia nu mai este resedinta ei (capitala themei fiind acum la Dorostolon), o buna perspectiva se va arata curand orasului nostru. Este cazul se schitam acum cateva ipoteze si date privind schimbarea numelui orasului din Tomis in cel de Constanta. O prima ipoteza este ca numele Constantei vine de la imparatul Constantin cel Mare (306-337). Regretatul profesor Radu Vulpe, intr-un articol consacrat themei, argumenta originea numelui Constanta de la si incepand cu vremea lui Constantiu II (337-361). Se intrevede apoi o a treia ipoteza, dupa care noul nume al orasului deriva din cel al fiicei amintitului imparat, Flavia Maxima Constantia , sacrificata de biserica. Cert este ca, din aceasta epoca, fasta constructiilor basilicale, urbanismul in genere, in partea de sud-vest a Tomisului apare un nou cartier, denumit probabil Constantiana sau Constantia , cu doua basilici, dintre care una episcopala. Noul nume va reusi sa se mentina printre localnici, in paralel cu cel traditional si oficial, Tomis . Scriitorii vremii - Zosimos, Theophilactos Simmokata sau Theophanus Confesor - il numesc in continuare Tomis. La Procopius din Caesareea apar ambele nume, dar se face o distinctie intre Tomis si Cosntantiana, iar unii comentatori le considera ca desemnand doua localitati diferite. Desigur, vor fi fost mai multe nume derivand de la acelea ale imparatilor bizantini, dar unele, precum Constantiniana (presupusa a fi fost la Capul Dolojman), nu au nici o legatura cu Tomisul. Alti cercetatori inclina sa considere numele Constanta ca fiind de data mai tarzie: poate din vremea lui Constantin IV Pogonatul (668-685) ori Constantin V Kopronimos (730-735). Mai multe secole, doua nume ale orasului coexista, de la Constantin Porphirogenetul si Kedrenos , la portulantele sau hartile nautice medievale. Incepand cu sec.XIII - XIV, numele Constantei apare cu evidenta, chiar daca formele de transcriere difera : Constanza, in "Carta nautica pisana" din sec.XIII, Constansa , in "Atlasul catalan" din 1375, Constantia in insemnarile lui Walerand de Wavrin, in 1445, Constanca , in cartea lui Grazioso Benincasa, 1471 s.a.m.d.. Forma Constanza , cu primul n eludat, este o realitate lingvistica.

=================

MNA. Cruce de marmură descoperită în anul 1960, în satul Lazu, jud. Constanţa, la un ţăran, care o scosese din pămînt, unde au fost găsite (de el) şi schelete umane. Crucea e ruptă în două bucăţi, braţul de sus, detaşat de rest, poartă ca decor o crenguţă, cu frunze stilizate, caracteristice perioadei tîrzii romano-bizantine. Pe braţul de jos al crucii, rupt în partea inferioară, se păstrează un strugure stilizat, ce creşte dintr-o frunză rombică; sub el se văd resturi din alt strugure.
Dimensiuni: 0,425 x 0,295 x 0,04 m; înălţimea literelor: 0,02–0,025 m.
Sfîrşitul secolului al VI-lea–începutul secolului al VII-lea.

Discul lui Paternus, episcopul orașului Tomis, se află la Muzeul Ermitaj

Paternus Tomitanae civitatis antistes (Mansi, Acta concil, VIII, 481) în legătură cu cearta dintre el şi călugării sciţi, la începutul secolului al VI-lea, din cauza disputelor monofizite. Acelaşi Paternus participă la un sinod la Constantinopol, în anul 519, şi cu acest prilej el semnează actele sinodului, la loc de frunte, intitulându-se: Paternus misericorăia Dei episcopus provinciae Scythiae metropolitanus (Mansi, op. cit. 492). Titlul episcopus metropalitanus, în contextul altor ştiri, justifică ipoteza (v. Em. Popescu, Dacia, N.S., 13, 1969, p. 411 şi urm.) după care Paternus a fost primul mitropolit al Scythiei, având sub autoritatea sa 14 episcopate.

un opaiţ descoperit la Tomis, înfăţişându-l pe Iisus Hristos rugător şi având marcată inscripţia „Meam Pacem Do Vobis - Pacea Mea o dau vouă“.

Opaiţ de pămînt Secolul al IV-lea.descoperit la Constanţa prin anii 1905–1906, într-un sarcofag, împreună cu alte resturi de vase. Face parte din categoria opaiţelor piriforme (în formă de pară). Orificiul pentru feştilă şi mînerul au fost rupte parţial din antichitate; azi restaurate, ceea ce a modificat forma originară, în centrul discului se află două orificii pentru turnat uleiul, chipul lui Hristos cu barbă şi păr lung, îmbrăcat într-o mantie lungă, cu mîinile ridicate spre binecuvîntare şi inscripţia. La picioarele lui Hristos sînt două ramuri de palmier aşezate cruciş. Deasupra capului lui Iisus, pe mîner, se distinge o figură feminină, în picioare, poate Maica Domnului. Pe margine, de jur împrejur, sînt busturile celor 12 apostoli, nenumiţi, dar cu figuri distincte.

Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea - Constanța.

Șarpele fantastic (marmură, sec. II - III e.n., Tomis).

Prima parte a anilor '60. Necirculată.

Muzeul regional de arheologie Dobrogea - Constanța.

Fortuna și Pontos (marmura, sec. II e.n., Tomis). Necirculată. Prima parte a anilor '60.

Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea - Constanța.

Medalion (aur, sec. III î.e.n., Callatis). Prima parte a anilor '60. Necirculată.

Instantaneu din timpul dezgropării Tezaurului de sculpturi de la Tomis. În centrul imaginii, cu ochelari şi pălărie, e Vasile Canarache, directorul muzeului în 1962, un fel de Indiana Jones de Constanţa

Muzeul regional de arheologie Dobrogea.

Nemesis, detaliu din edicula (marmura, sec. II e.n., Tomis)

Mijlocul anilor '60. Necirculata.

===============================================

Marele Tezaur al Tomisului – dăruit Constanţei de Zeița Fortuna

Cristian Cealera Atractii Turistice, Istorie

Cea mai de preţ comoară istorică a milenarei urbe Constanţa se găseşte, aşa cum bine ştim, în Camera Tezaurului din incinta Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie. Unicul şi extraordinarul Glykon, emblematicul grup statuar Fortuna şi Pontos, reprezentarea zeului Mithras ucigând taurul sau statueta misterioasei Cybele sunt doar câteva dintre cele 24 de piese care compun “marea comoară”.

Ce se ştie mai puţin este însă modul în care au fost descoperite aceste vestigii deosebite, admirate acum o lume întreagă. În primăvara anului 1962, în zona Gara Veche se lucra de zor la scoaterea unor şine de cale ferată. În acel loc, în apropierea străzii Traian, urmau să se construiască mai multe blocuri. La un moment dat, în urma unor săpături de suprafaţă, din pământ a ieşit capul unei statui.

Glykon - Constanta

Era capul Zeiţei Fortuna, cea a Norocului, care făcea astfel un cadou nesperat urbei mderne. S-a continuat cercetarea şi a fost imediat dezvăluit întregul tezaur: toate cele 24 de piese erau grupate cu grijă pe o platformă zidită, în apropierea unui zid datat ulterior ca fiind de epocă romano-bizantină (n.r. sec V-VI). Piesele au fost cu toate create însă mult mai devreme, în secolele II-III, astfel că, este sigură teoria că cel puţin două secole ele s-au aflat expuse în templele cetăţii Tomis. În mod cert, putem să vorbim de mai multe temple, întrucât tezaurul adună laolaltă divinităţi greco-romane (Nemesis, Hermes, Selene) , asiatice (Mithras, Cyebele), egiptene şi băştinase (ex. Cavalerul Trac). Specialiştii au ajuns la concluzia că tezaurul păgân a fost ascuns într-o perioadă în care creştinismul devenit religie de stat, ajunsese la rândul său să prigonească cultele mai vechi.

=====================================================

„În octombrie 2013, lucrările de instalare a cablurilor de fibră optică de pe B-dul Ferdinand au prilejuit descoperirea unui cuptor de uz meșteșugăresc pe care nu l-am putut cerceta decât parțial, dar mai ales segmente din zidul de incintă roman târziu și romano-bizantin al Tomisului. Descoperiri importante au fost realizate în anii 2013-2014 în imediata apropiere a Catedralei Ortodoxe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Este vorba de ziduri deosebit de masive care provin din ansamblul termelor, băilor publice ale orașului”, precizează arheologul Octavian Mitroi.

Descoperirile arheologice realizate pe parcursul reabilitării, în anii 2012-2014, a Centrului Vechi al Constanței, au fost, însă, mult mai numeroase:baze de coloane, fusuri de coloane, capiteluri de diferite ordine arhitecturale, arhitrave, cornișe. Materialul ceramic, foarte bogat, în pofida stării lui fragmentare, cu rarisime excepții, a fost găsit, în general, tot în poziție secundară, fapt pentru care valoarea lui documentară este limitată. Ce înseamnă mai exact poziție secundară? „Obiectul nu a putut fi recuperat în contextul lui inițial, deci nu s-a mai putut stabili la ce adâncime, în ce strat, în ce complex arheologic (locuință, mormânt etc.) și în asociere cu ce alte obiecte se va fi aflat la origine. În această situație, obiectul respectiv oferă cercetătorilor mult mai puține informații”, explică arheologul constănțean.

Morminte de inhumație, la fundația caselor și în apropiere de centre comerciale

Vestigii ale trecutului au fost aduse la lumină și cu ocazia anumitor lucrări pentru beneficiari particulari. Astfel, în mai 2014, în spatele clădirii Poștei mari din centrul Constanței, au fost descoperite treisprezece morminte de inhumație, majoritatea fiind ale unor creștini din epoca romano-bizantină (sec. IV-VI p.Chr.). În luna septembrie 2015 au mai fost descoperite douăsprezece morminte romane în spatele centrului comercial Kaufland. „Spre deosebire de mormintele prezentate anterior, aceste complexe funerare descoperite recent sunt mai timpurii (le datăm preliminar în sec. II-III p.Chr.), sunt locurile de veci ale unor păgâni (niciunul nu era orientat est-vest, cum era și atunci, ca și astăzi, obiceiul la creștini), iar inventarul funerar era mult mai bogat. Aproape în fiecare mormânt se afla cel puțin un vas de sticlă, alte obiecte frecvent întâlnite fiind opaițele și cănițele globulare”, povestește arheologul Octavian Mitroi, care a avut ocazia să le cerceteze la fața locului.

Tezaurul de sculpturi de la Tomis, scos din pământ de Ziua Păcălelii, în 1962

Însă cea mai valoroasă descoperire făcută în Constanța rămâne așa numitul Tezaur de Sculpturi de la Tomis. Contextul în care a fost făcută această descoperire este unul foarte prielnic pentru cercetările arheologice. „Este 1 aprilie 1962. De câțiva ani, orașul Constanța este martor al unor ample lucrări de resistematizare urbană, care l-au transformat într-un imens șantier. Cea mai radicală schimbare care se produce este desființarea Gării Vechi, situate pe locul ocupat astăzi de clădirea care adăpostește sediile Primăriei și Prefecturii. În urma extinderii progresive a orașului, gara, care de la 1860, de când fusese construită, până la începutul secolului XX, ocupase un amplasament periferic în raport cu acesta, a ajuns să dețină o poziție centrală în cadrul urbei, cu tot disconfortul de rigoare pentru cetățeni. Fapt pentru care, în acești ani, gara Constanței este mutată cu mult către vest, acolo unde se află și azi și, în același timp, se demontează liniile de cale ferată, iar clădirile vechii gări sunt demolate”, vine cu detalii arheologul Octavian Mitroi.

Indiana Jones de la Constanța

Din fericire, vestigiile anticului Tomis nu sunt singure în fața buldozerelor și excavatoarelor:este și perioada în care muzeul de arheologie local, existent sub o formă sau alta încă din 1879, a fost reorganizat în urma eforturilor lui Vasile Canarache. Sub „bagheta” acestui interesant și pitoresc personaj, care pe undeva poate duce cu gândul la un Indiana Jones autohton, muzeul de arheologie constănțean devine o veritabilă instituție de cercetare.

Un noroc în plus, la cârma Regiunii Constanța, se află acum prim-secretarul Vasile Vâlcu, vechi prieten al energicului director al Muzeului Regional de Arheologie Dobrogea, așa cum se numea pe atunci. Rezultatele nu întârzie să apară. Pe lângă sute de morminte din perioadele elenistică, romană și romano-bizantină, în acești ani au fost aduse la iveală poarta de lângă Teatrul Fantasio a Tomisului romano-bizantin și mai ales Edificiul roman cu mozaic, decorat cu cel mai întins covor de mozaic policrom cunoscut până în ziua de azi în întreaga lume romană.

„S-a găsit un cap de statuie pe terenul Gării Vechi...”

„Și revenind la ziua de 1 aprilie 1962... Atunci când primul secretar Vâlcu îl sună pe Vasile Canarache să-l anunțe că pe terenul Gării Vechi «s-a găsit un cap de statuie», de la celălalt capăt al firului răzbat niște vorbe de genul:«Hai, mă, crezi că m-ai găsit de fraier?» etc.”, mai povestește arheologul Octavian Mitroi.

Numai la insistențele primului secretar, care chiar pare convins de ceea ce spune, Vasile Canarache își cheamă colaboratorii și se deplasează la „locul faptei” (pentru cei interesați în mod deosebit, șantierul blocului-turn B 5, de vis-à-vis de Complexul Colonadelor de pe Str. Traian). Și nu mică le este mirarea când, într-adevăr, văd ieșit din pământ capul unei statui, anume cea a zeiței Fortuna, Tyche în panteonul grec. „Iar dacă ținem cont de faptul că Tyche era o personificare a sorții, ne dăm seama de cât de monumental a fost cheful de ironie pe care l-a avut soarta la Constanța de Ziua Păcălelii în 1962... 24 de piese sculpturale au fost ridicate în acea zi din pământul Constanței:13 statui și statuete, 10 basoreliefuri și un mic altar fără decor sau inscripție”, enumeră arheologul constanțean comoara cea mai de preț a muzeului. Monumentele reprezintă divinitaţi clasice din pantheonul greco-roman, precum şi zeităţi orientale şi locale:Fortuna cu Pontos, Dionysos, Asclepios, Hermes, Diana, Selene, Hecate, Nemesis în dublă ipostază, Dioscurii, Gratiile, Isis, Cybela, Mithras, Şarpele Glykon şi Cavalerul Trac.

Toate cele 24 de piese descoperite la data de 1 aprilie 1962 sunt acum adăpostite într-o singură sală a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Sala Tezaur. Sunt însoțite de fotografiile făcute în momentul descoperirii și sunt atracția muzeului. Piesele de rezistență sunt șarpele Glykon (sculptură lucrată într-un singur bloc de marmură) și grupul statuar Fortuna cu Pontos. „Când apare ca o protectoare a orașului, Fortuna poartă pe cap o coroană murală, simbolizând zidurile acelui oraș. La picioarele ei este reprezentată uneori o altă divinitate, personificare a unui element geografic, care ajută la identificarea orașului respectiv”, preciza Vasile Canarache în albumul dedicat descoperirii. Numai că Pontos de la picioarele Fortunei, simbol al Mării Negre, purta pe cap – el, nu zeița – coroana murală de formă pentagonală, cu turnuri și porți, simbolizând zidurile tomitane. Cât despre animalul fantastic cu trup de șarpe, bot de ovină, ochi de câine, plete și urechi de om și coadă de leu, identificat cu șarpele Glykon, Vasile Canarache spunea, în albumul Tezaurul de sculpturi de la Tomis:„Trebuie subliniată meticulozitatea sculptorului în redarea amănuntelor morfologice, calculate până la ultimul solz, corespunzător cu creșterea treptată a grosimii corpului reptilei”.

Tezaurul de sculpturi de la Tomis, descoperit la 1 aprilie 1962

Când a fost ascuns tezaurul:în secolul IV sau în secolul XX?

Interpretarea acestei descoperiri, care s-a încetățenit încă de la puțin timp de la realizarea ei, este că aceste sculpturi ar fi fost îngropate prin secolul al IV-lea p.Chr. de către adepții cultelor păgâne de la Tomis, pentru a le pune la adăpost de furia creștinilor din cetate împotriva vechilor zeități. „Se știe că, pe măsură ce religia creștină a intrat în legalitate și, mai ales, sprijinul pe care l-a primit din partea autorității imperiale s-a accentuat, foștii persecutați s-au transformat de multe ori în persecutori. Va fi fost și Tomisul scena unor tensiuni sau chiar a unor confruntări deschise între creștini și păgâni pe parcursul secolului al IV-lea p.Chr.?”, se întreabă arheologul, care adaugă că nu există un răspuns categoric la această întrebare, deoarece nu există unanimitate printre cercetători cu privire la îngroparea Tezaurului de sculpturi de la Tomis la sfârșitul antichității.

Unele îndoieli în acest sens au fost exprimate chiar de Vasile Canarache în zilele „fierbinți” de după marea descoperire. Directorul muzeului constănțean nu s-a bucurat, însă, de susținere din partea colegilor de breaslă atunci când a enunțat posibilitatea ca Tezaurul de sculpturi de la Tomis să reprezinte, de fapt, o colecție de antichități îngropată cu numai câteva decenii înaintea nesperatei și fericitei ei descoperiri.

Însă cel mai fervent susținător al teoriei îngropării tezaurului de sculpturi de la Tomis în epoca modernă a fost și rămâne Mihai Gramatopol. „Acest cercetător a observat, mai întâi, faptul că piesele sculpturale descoperite prezentau două tipuri de spărturi, unele purtând patina timpului, survenite încă din antichitate, altele albe, de dată recentă, dificil de explicat în eventualitatea în care producerea lor și îngroparea obiectelor care aveau aceste avarii nu va fi avut loc relativ recent. Mai mult, capul statuii zeiței Fortuna depășea nivelul de călcare contemporan zidului din sec. V-VI p.Chr. în imediata apropiere a căruia fusese îngropat tezaurul”, mai povestește arheologul Octavian Mitroi. Concluzia lui Mihai Gramatopol este aceea că Tezaurul de sculpturi de la Tomis ar reprezenta, în realitate, o „recoltă” de antichități tomitane, probabil a unei persoane implicate în traficul de antichități, din păcate deosebit de înfloritor la Constanța până în prima jumătate a secolului XX. Rațiunea îngropării acestor piese de o inestimabilă valoare ar fi fost ascunderea lor de autoritățile care începuseră să ia măsuri împotriva acestui fenomen.

Indiferent de hramul pe care îl poate primi contextul descoperirii lor, aceste artefacte rămân unele dintre cele mai importante descoperiri sculpturale realizate până acum în Dobrogea, o veritabilă „radiografie” a religiozității tomitane din epoca romană, este concluzia arheologului legată de cea mai de preț colecție a muzeului.

Epava perfectă așteaptă să fie găsită în Marea Neagră

Însă pe lângă descoperirile de pe uscat, și adâncurile Mării Negre au un potențial uriaş, sunt de părere specialiștii. Aceasta, deoarece, cu excepția Mării Baltice, Marea Neagră este singura din lume care oferă condiții propice conservării a ceea ce arheologii subacvatici numesc „epava perfectă”. Ce înseamnă aceasta? Este vorba de o navă scufundată care, indiferent de epoca din care datează și de materialul din care este realizată (inclusiv lemn!), se păstrează practic intactă, inclusiv în partea superioară, care nu se afundă în mâlul de pe fundul mării și care, în alte împrejurări, se descompune în primii ani de la naufragiu sub acțiunea curenților și a faunei marine. „Celebrul arheolog Bob Ballard, care în 1985 a descoperit epava Titanicului, a confirmat acest lucru în urma cercetărilor pe care le-a făcut în Marea Neagră, în apropierea anticului Sinope, unde a descoperit o corabie din sec. VI p.Chr., a cărei stare actuală nu diferă cu mult de înfățișarea ei din clipa în care va fi izbit fundul mării în acea zi fatală, cu paisprezece secole în urmă. Catargul, cu tot cu parâme (!), se înalță în continuare, gata, parcă, să primească vele noi cu al căror ajutor să dea corabiei avânt pe întinderile mării”, conchide arheologul constănțean Octavian Mitroi.

Astfel, în timpul unui conflict religios, unul sau mai mulţi adoratori ai cultelor păgâne au ascuns tezaurul de furia creştinilor. Acesta a stat sub pământul bătrânului Tomis timp de aproximativ un mileniu şi jumătate, aşteptând momentul să iasă înapoi în lume. Iar acest moment a fost decis de… Fortuna.