Aram Frenkian, n.1898, Constanta


Aram Frenkian
Aram Frenkian (n.1898-d.1964)

Aram Frenkian (n. 19 martie 1898, Constanța - d. 10 septembrie 1964, București) a fost un filolog și filosof român, de formație clasicist, ales membru post-mortem al Academiei Române (în 2006). El a scris peste cincizeci de studii și cărți de filosofie, axându-se în mod special pe spațiul cultural dintre Occident și Orient.

Biografie

Ani timpurii

Aram Frenkian s-a născut în Constanța, într-o familie de armeni refugiați din Imperiul Otoman. A făcut studiile la București, unde a terminat liceul Gheorghe Lazăr, manifestându-și de atunci înclinația către filosofie, matematică și limbi străine (în special cele clasice, latina și greaca veche). După ce a absolvit cursurile universitare, în 1926, a plecat la Paris, unde a studiat doi ani filosofia la Sorbona și l'École des Hautes Études, păstrându-și, în același timp, interesul pentru limbile clasice și orientale.

Carieră

Ȋn 1931, întors în țară, a obținut distincția Magna cum laude pentru doctoratul în litere și filosofie cu teza Cosmologia lui Heraclit din Efes. După câțiva ani, în 1937, și-a început cariera universitară ca asistent de limba elină. Ȋn 1945 a devenit conferențiar la Facultatea de Filologie din București, iar în 1957 a fost numit profesor la catedra de filologie clasică în cadrul aceleiași facultăți. Din 1964 a devenit șeful secției de istorie la Institutul de Logică din București. Aram Frenkian a murit în același an, în urma unui atac de cord. Ȋn anul 2006 a fost numit membru post-mortem al Academiei Române.

Opera

Aram Frenkian a fost interesat în mod special de temele filosofiei presocratice și cele legate de Homer. A scris peste cincizeci de lucrări, studii și cărți, în care a abordat probleme de istoriografie filosofică.

Mimesis și muzica: o contribuțiune la estetica lui Platon și Aristotel (Cernăuți; Editura Glasul Bucovinei, 1932)
Études de philosophie présocratique I. Héraclite d΄Éphèse (Cernăuți, Glasul Bucovinei, 1933)
Le monde homérique. Essai de protophilosophie greque (Paris, Editura J. Vrin, 1934)/Lumea homerică - Eseu de protofilosofie greacă (București, Editura Herald, traducător: Nicolae Baltă, 2012)
Le Problème homérique: Considérations sur l'origine des épopées homériques (Paris, Editura J. Vrin, 1935)
Études de philosophie présocratique II. Empédocle d΄Agrigente - Parmenide d΄Élée (Paris, Editura J. Vrin, 1937)
Le réalisme grec (Cernăuți, Editura Glasul Bucovinei, 1939)
Le postulat chez Euclide et chez les modernes (Paris, Editura J. Vrain, 1940)
La méthode hippocratique dans le Phèdre de Platon (București, Imprimeria Națională, 1941)
Gelozia zeilor la vechii greci (București, Imprimeria Națională, 1945)
L'Orient et les origines de l'idéalisme subjectif dans la pensée européenne. Tome I. La Doctrine théologique de Memphis (Paris, P. Geuthner, 1946)
Scepticismul grec și filosofia indiană (București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1957)
Curs de istoria literaturii grecești: Epoca clasică (Secolele al V-lea și al IV-lea i.e.n.) (București, Editura Didactică și Pedagogică, 1962)
Înțelesul suferinței umane la Eschil, Sofocle și Euripide (București, Editura pentru Literatură Universală, 1969)
====================================
MĂRTURII / Despre profesorul Aram Frenkian și armenii lui
Decrease Font Size Increase Font Size
După studiile universitare efectuate între anii 1951-1955 la Facultatea de limbi și literaturi străine a Universității din București, am fost reținută la Catedra de limbă și literatură franceză, unde am activat 54 de ani.
Catedrele de limbi romanice, clasice și orientale ocupau un etaj întreg la etajul 2 din localul situat în str. Edgar Quinet nr. 7 (vis-à-vis de Facultatea de Arhitectură).
În pauze, intram deseori în catedra de limbi clasice, deoarece era mai multă liniște fiind mai puține cadre didactice decât la catedra noastră, care se ocupa de un număr ridicat de studenți. De multe ori găseam goală, ceea ce era o invitație pentru mine.
Mă retrăgeam într-un colț pentru a pregăti materialele necesare la următoarele cursuri și seminarii, sau pentru a corecta lucrări de control ale studenților.
Într-o zi, a intrat în sală un domn foarte distins, dar impunător prin personalitatea sa, care avea consultații pentru cursul său de filozofie greacă (mai précis despre rădăcinile acestei filozofii). Eu m-am ridicat imediat, am spus cine sunt, promițând că voi părăsi catedra, dar dânsul, cu mare blândețe, mi-a spus să rămân deoarece nu deranjam cu nimic prin prezența mea.
Dar eu n-am mai putut lucre nimic, deoarece cursul dânsului era pasionant de o profunzime uimitoare și aflam multe lucruri care mă interesau și pe mine.
După plecarea studenților din încăpere, i-am pus eu niște întrebări care mă preocupau pentru propriile mele cursuri de mentalități și medievistică.
Din acel moment am avut intrare liberă la catedră, unde, de altfel, mă întâlneam și cu foștii mei profesori de latină.
După mai multe săptămâni, mi-a adresat o întrebare cu politețea ce-l caracteriza și anume dacă vreau, după ore, să-l însoțesc până acasă, dânsul locuind foarte aproape, vis-à-vis de Biserica Boteanu, imediat după Piața Palatului. Eram convinsă că-mi va arăta o bibliotecă bogată, văzând că sunt un profesor adânc ancorat în problemele cultural.
Am ajuns, a sunat la ușa unui apartament și mi-a deschis imediat soția sa, doamna Frenkian, o persoană fină, amabilă, care m-a invitat în apartament.
Am intrat într-o cameră mare, un living, fără mobilă, doamna explicându-mi că au fost luate de băieții care au plecat în America.
Mă întrebam ce mi se va arăta? Atunci am avut o surpriză de proporții… Domnul Frenkian s-a îndreptat spre un colț al livingului și s-a aplecat spre un covor frumos pe care se afla o dalmațiană împreună cu cei 6 cățeluși ai săi adorabili, care imediat au venit spre stăpânul lor. Mi-a spus să vin și eu, să iau în brațe dacă doresc un cățeluș. L-am întrebat dacă eu, fiind necunoscută de dalmatina-mamă nu risc să fiu mușcată. M-a asigurat că așa ceva nu se va întâmpla. Și chiar așa a fost.
Vedeam o scenă care m-a înduioșat și mi s-a tipărit în memorie. Mi-am adus aminte de toți scriitorii pe care îi studiam pentru a-i prezenta studenților, care toți iubeau animalele, căci umanismul profund este larg și vizează natura, în totalitatea ei, animalele și tot ceea ce există în jurul nostru. Mi-am amintit înmormântarea Președintelui Franței, Mitterrand, după sicriul pus pe un afet de tun și înaintea mulțimii mergea câinele Președintelui, cu un fular negru de doliu, în jurul gâtului. Singur și în ritmul muzicii funebre. Scenă impresionantă… La Paris, există un cimitir al câinilor unde poți citi inscripții pe monumente care aduc lacrimi în ochi…
***
Vreau să mai precizez că toți armenii pe care i-am cunoscut se caracterizau prin discreție, eleganță, de unde am dedus că este vorba de o etnie specială, indiferent de activitatea pe care o desfășurau, comportamentul era asemănător. L-am cunoscut în vecinătate pe Garbis Zobian, care cânta la Opera Română. Mi-a mărturisit că nu mai poate continua din cauza emoțiilor excesive când era pe scenă. Apoi a dispărut din câmpul meu vizual.
Fratele meu, elev la liceul Spiru Haret, avea un coleg drag, care locuia tot în cartierul nostru (noi locuiam atunci pe str. Pictor Vermont nr. 2, colț cu Calea Moșilor și auzeam, zilnic, clopotul de la Biserica armenească). Se numea Cocos ( cred că era un pseudonim) Fabian pe care însă l-a pierdut, deoarece a emigrat în Franța. Fratele meu o cunoștea pe Anca Agemolu, cântăreață mult admirată la un momentul dat.
Până și doamnele care își câștigau existența făcând lucru manual, undeva pe Calea Văcărești, aveau o finețe, o discreție tipică pentru armeni. Acolo tricotam ciorapi dantelați, foarte frumoși, din bumbac, ne făceam fețe din pânză pentru pantofi de vară din pânză cu talpă de sfoară sau din alte materiale naturale, mai sănătoase decât cele pe care le purtăm astăzi.
Într-un cuvânt, n-am decât cuvinte de laudă pentru armeni și am suferit când acel incediu neașteptat, la blocul alăturat (Catedralei armene), a creat probleme comunității.
Prof.Silvia Olga Pandelescu / November 21, 2019